?️ Noi ce mai sarbatorim? Dragobete sau Valentine’s Day – 5 limbaje ale iubirii ?
Azi nu o sa vorbim despre #eticheteautocolante, nici despre #benzidemarcare sau #foliiadezive. Este ultima luna de iarna, iar in aer pluteste, ce altceva decat… iubirea.
La zece zile distanta una de cealalta, ziua sfantului Valentin si Dragobetele, sunt doua zile dedicate iubirii, una dintre ele traditionala romaneasca si alta ceva mai moderna, imprumutata de la prietenii nostri occidentali. Doua zile in care sa te reconectezi la partea romantica a ta pe care in goana de zi cu zi poate ca ai lasat-o sa cada prada rutinei.
De numele Sf. Valentin si al lui Dragobete se leaga legende care ii infatiseaza pe amandoi in chip de ocrotitori ai dragostei si protectori ai indragostitilor. Despre Sf. Valentin se spune ca a fost un episcop ce a trait in sec. al III-lea pe teritoriul Italiei de astazi. El ar fi oficiat casatorii nepermise, fara sa tina seama de diferenta dintre religiile mirilor, ar fi daruit tinerilor indragostiti flori din gradina lui si ar fi vindecat bolnavi. In amintirea lui se organizeaza astazi patreceri si baluri, iar indragostitii isi fac unii altora cadouri. (info Wikipedia)
La baza legendei despre Dragobete ar sta o divinitate din mitologia tracica, asimilata lui Eros sau Cupidon. Dragobetele era un zeu al bunei dispozitii, fiind infatisat in chipul unui tanar frumos care le face pe fete sa-si piarda mintile din cauza dragostei. In cultura populara existau o multime de obiceiuri care insoteau aceasta zi, toate fiind in jurul ideii de cuplu, dragoste sau casatorie. (info Wikipedia)
Ca e una sau ca e alta, persoana iubita va aprecia o declaratie de dragoste si un gest frumos in orice zi a anului. Nu fi zgarcit in a le oferi! De asemenea poti insoti cuvintele frumoase adaugand un cadou original, personalizat cu un mesaj inspirat. Flori, dulciuri, mici obiecte sunt daruri simple pe care le poti oferi pentru a marca sentimentul de recunostinta fata de prezenta celuilalt in viata ta.
Cel mai important lucru este sa nu ne pozitionam in tabere adverse si sa ne bucuram impreuna de #sarbatoareaiubirii. Sarbatoreste una care e mai pe sufletul tau ori sarbatoreste-le pe amandoua, dar nu uita sa te bucuri in fiecare zi a vietii tale celebrand miracolul iubirii asa cum se cuvine.
Iar daca faci parte din randul celor care nu prea stiu cum sa-si exprime iubirea pentru a fi pe placul celuilalt, iata ca iti ofer aici o scurtatura. Afland-o iti va fi usor sa intelegi de ce unuia din cuplu i se pare ca „face atatea” pentru celalalt, in timp ce acest „celalalt” spune ca nu primeste nimic.
Exista 5 limbaje ale iubirii surprinse de Gary Chapman, scriitor american, si fiecare om are o ierarhie personala pe baza careia reactioneaza la dovezile de iubire primite. Unele valoreaza foarte mult, in timp ce altele aproape ca il lasa rece.
? 1 cuvintele de incurajare – Esti cel (cea) mai grozav(a)! ?
Nu te teme sa-ti incurajezi partenerul. Daca nu tu, atunci cine sa o faca? Tu esti un furnizor important de incredere pentru jumatatea ta.
? 2 timpul acordat – Hai sa petrecem timp impreuna! ?❤️?
Puteti da o tura cu masina prin oras, sa mergeti la o plimbare in parc ori la film in oras. Gasiti voi ceva care sa va satisfaca pe amandoi, oricat de diferite ar fi in general placerile voastre.
? 3 cadourile – Am un cadou pentru tine! ?
Pentru ca sa-ti reuseasca chestia asta legata de cadouri care unora le vine natural, iar altora le provoaca un mare stres, trebuie sa exersezi latura ta empatica. Incearca sa fii atent la ce o (il) atrage pe iubita (iubitul) ta (tau). Practica duce spre cheia succesului, asa ca nu te da batut daca nu ti-a reusit din prima. Sau din a doua… Perseverenta este una dintre cheile succesului.
? 4 serviciile oferite – Cu ce pot sa te ajut? ?♀️
Poti face mici comisioane, sa iei ceva de la cumparaturi. Sa te implici facand ceva pentru el. Cum stii ce sa faci? Ca sa fii sigur de reusita, foloseste intrebarea de mai sus: „Cu ce pot sa te ajut?” Garantat este o intrebare care face minuni. Vei castiga aprecierea partenerului punctand exact acolo unde il intereseaza.
? 5 mangaierile fizice – Vrei un masaj? ?♀️
Ce sa mai zicem despre asta? Inca din etapa de bebelus atingerile contribuie la o buna crestere si dezvoltare. Iar ca adulti importanta acestora continua. Ele calmeaza, reduc anxietatea, redau bucuria de a trai, avand un efect antidepresiv. Virginia Satir, o cunoscuta psihoterapeuta americana spune ca avem nevoie de 4 imbratisari pe zi pentru a supravietui, 8 ca sa ne mentinem si 12 ca sa crestem. Deci bucura-te de partenerul tau imbratisandu-l, atingandu-i pielea, tinandu-va de mana.
Cu toate informatiile astea esti acum pregatit sa incepi marea „cautare”. Care este limbajul iubirii care conteaza cel mai mult pentru partener? Care este al tau? Cautati impreuna raspunsul si nu uitati sa va bucurati de fiecare dovada de iubire primita.
Pe curand,
Admin